Despre Dan Fleşaru

Am peste 35 de ani de practică yoga. Încă de la varsta de 10 ani( 1984), când colegii mei descopereau fotbalul sau chitara, eu studiam Yoga lui NC Tufoi.
Primele mele „antrenamente” nu erau în săli de sport, ci pe covorul din camera mea — Sarvangasana (lumânarea) și Shirsasana (statul în cap) au fost începutul unei aventuri care avea să-mi schimbe viața.
Parcursul Spiritual
În anul 1990 practicam intens pranayama şi reuseam sǎ-mi mentin retentia pe plin a respiratiei peste un minut. Nu aveam o tehnicǎ. Respiram pur si simplu cum simțeam.
Atunci am trăit primele stări speciale de conștiință ce m-au marcat în perioada ce a urmat. Un mai târziu, fără să fi citit ceva inainte, am simțit natural că nu mai vreau să mănânc carne . Am simtit o bucurie pentru hrana vegetariana, renuntand gradat la a manca carne. Nu m-am lasat brusc!

În toamna anului 1991, am început un curs de yoga pe care l-am urmat aproape 10 ani. Acolo am lucrat la disciplina si formarea mea. După un deceniu de practică, am realizat ceva important: ce se predă în România te dezvolta de la nivelul de bază nivelul mediu. Nu oferea cheile către stări înalte de conștiință. Tehnicile erau bune pentru un incepǎtor. Ulterior mi-am dat seama ca practicile erau luate din mai multe traditii si mixate intr-un curs neinspirat. Nu era bine. Practici diferite, psihologii diferite . Nu au reusit sa deschida in mine ușa pentru experiența profundă pe care o căutam.

CAND L-AM INTALNIT PE SWAMI SHANKARANADA GIRI
În anul 2009, pentru cǎ nu gǎseam ceva autentic in România, am decis să merg în India… cu mari provocǎri. Cu o recomandare prețioasă și indicații precise, am ajuns în Rishikesh. Am primit inițierea în Kriya Yoga direct de la Swami Shankarananda Giri, un mare maestru și practicant autentic de Kriya Yoga. Din acel moment am început practica Kriya Yoga constant. Perioada de practicǎ ce a urmat incet-incet m-a transformat. Atunci am inteles si apreciat beneficiile practice autentice venite direct de la un maestru autentic.
CAND L-AM INTALNIT PE SWAMI NITYANANDA GIRI
Există în viața momente în care simțim, fără a explica, că putem sa mergem mai profund in noi, spre liniște, spre claritate, spre o energie care susține viața, nu o consumă.
Pentru mine, acest moment a venit în 2014, când l-am întâlnit pe Swami Nityananda Giri, maestru autentic al tradiției Kriya Yoga care vine direct de pe linia lui Sri Yukteswar.. Reinițierea primită atunci in kriya yoga a schimbat totul: practica a început să crească natural, iar ceea ce era doar un interes spiritual a devenit un drum stabil, luminos și viu.
De atunci, am continuat colaborarea cu Swami Nityananda Giri . In India organizǎm anual CU Swami – retreat de kriya yoga. In România organizam cursuri de inițiere in kriya yoga inca din anul 2015 . Comunitatea celor care sunt interesați de practica Kriya Yoga a crescut frumos.
Mulți practicianti de Kriya Yoga au ajuns deja în faze avansate ale practicii — nu prin teorii, ci prin transformări reale.

CAND L-AM INTALNIT PE KENPO GELEK JINPA RINPOCHE
Deși ma simteam atras irezistibil de practicile tibetane, în special despre Tummo (Focul Interior), nu avusesem niciun contact direct cu practica Tummo . In perioada 2009–2010 am întâlnit un maestru autentic — Gheșe Gelek, astăzi cunoscut drept Kenpo Gelek Jinpa Rinpoche. De la Kenpo Gelek Jinpa Rinpoche am învățat Tummo, DreamYoga (yoga visului lucid), Sleep Yoga (yoga somnului lucid) și Phowa (transferul conștiinței). Învățăturile sale au adăugat o nouă dimensiune în practica mea, completând ceea ce deja începuse Kriya Yoga: o explorare profundă a energiei interioare, a minții și a conștiinței.

CAND L-AM INTALNIT PE RINPOCHE CHOE KHOR TSHANG
Acesta a fost programul meu zilnic de practica spirituala în anii ce au urmat. In anul 2016 l-am întâlnit pe Rinpoche Choe Khor Tshang la un curs de Tummo pe care acesta îl susținea intr-o zi de 3 ianuarie la Budapesta. I-am spus atunci că aveam deja un grup de practică Tummo și că mi-ar plăcea să vină în România pentru a preda cunoașterea tibetană autentică. Asa am început o colaborare pe termen cu Rinpoche Choe Khor Tshang .

Din anul 2016 și până în prezent am organizat împreună cu Rinpoche Choe Khor Tshang cursuri din Mother Tantra/Tantra Superioară. În România, Rinpoche Choe Khor Tshang a predat : Tummo, Dream Yoga, Sleep Yoga, Phowa, Bardo, iar în 2025, pentru prima dată, Chöd. In ianuarie 2026 vom organiza împreună cu Rinpoche Choe Khor Tshang cursul de Phowa din Mother tantra .

CÂND L-AM INTÂLNIT PE KENPO TENPA YUNGDRUNG
Totul a venit ca o curgere naturală. Atunci am luat contact pentru prima dată cu un maestru autentic de Dzogchen, iar experiența a fost profund transformatoare.
Această întâlnire a avut loc în 2015, iar de atunci colaborarea noastră a devenit constantă. Kenpo Tempa Yungdrung vine anual în România, contribuind la îmbogățirea cunoștințelor și aprofundarea practicii Dzogchen pentru toți cei care sunt atrași de această cale.
Prezența sa nu este doar un eveniment, ci o continuă oportunitate de a învăța direct de la un maestru care transmite cu autenticitate și claritate învățăturile tradiției Dzogchen, aducând experiența vie a practicii în viața noastră cotidiană.

În felul acesta, în ritmul acesta de practică, de doi ani de zile meditam in acest grup practică. Im modul acesta de practica saptamanala am ajuns să ne cunoaștem profund — să știm cum gândim, cum respirăm.
Intre noi s-a creat o coeziune extraordinară, am devenit o familie în care conviețuim, ne dezvoltăm și ne permitem să ne deschidem cu adevărat.

- Consecvența aduce roade. Tenacitatea și dedicarea neîntreruptă produc efecte profunde în timp, iar coeziunea unui grup de practici asumate creează terenul fertil pentru deschidere, creștere și evoluție spirituală reală.
- Tinerilor între 18 și 30 de ani le spun cu toată puterea inimii: începeți practica cât mai devreme! Cu fiecare zi în care cultivați această relație sacră cu sinele, cu corpul și cu mintea, puneți temelia unui proces de dezvoltare spirituală ce poate atinge culmi nebănuite. Aceastǎ călătorie vă aduce pace, înțelegere și o profunzime a vieții.

Fiecare zi în care nu începi practica este o zi pierdută din potențialul tău real.
Investeste in tine

Începe acum, chiar și cu pași mici! Lasă-te ghidat de cursurile noastre special create pentru tine:
cursuri preliminare de Tummo, pentru a aprinde focul interior și a-ți transforma energia vitală,
cursuri preliminare de Phowa, pentru a învăța arta transferului conștiinței,
curs preliminar de Dzogcen, o bază esențială pentru conștientizare profundă,
curs de Dream Yoga & Sleep Yoga, pentru a stăpâni arta somnului conștient și a visului lucid,
curs de Chöd, o practică tibetană puternică pentru eliberarea fricilor și a blocajelor.
▶️ Începe astăzi că disciplina și perseverența pe care le cultivă acum îți vor deschide uși care la început ți se par inaccesibile.
▶️ Nu e doar o practică — e o angajament față de tine însuți, față de pacea interioară, față de puterea de a-ți modela viața.
▶️ Cu fiecare zi de practică, vei deveni mai puternic, mai liber și mai conștient. Nu numai că vei simți schimbări profunde în tine, dar vei iradia lumină și echilibru în tot ce faci, influențând pozitiv pe cei din jur.
▶️ Nu e niciodată prea devreme să începi. Cu cât începi mai devreme, cu atât mai adânc și mai înalt va fi apogeul transformării tale la finalul vieții.
▶️ Alătură-te comunității noastre! Suntem un grup care practică cu consecvență de peste 10 ani, nu susținem reciproc și creștem împreună.
📲 E momentul să aprinzi focul interior și să pornești pe drumul unei vieți care să-ți aducă pace, putere și înțelepciune reală!
